Grecii isi imaginau pamantul ca pe un disc plat, pe care se aflau tinuturile cunoscute de ei. Stiau de existenta Indiei, a Europei de nord si a nordului Africii, insa America, Japonia si China le erau necunoscute. Acest disc al lumii era inconjurat de un „inel" de apa, oceanul, numit asa dupa zeul-fluviu Oceanos, care domnea peste ape. Cerul se sprijinea pe aceasta lume plata, infatisat in forma de bolta. Cerul era sustinut de gigantul Atlas, iar zeul-soare Helios calatorea in fiecare zi pe cer in carul sau de foc. Unul dintre semizeii celebri in mitologia greaca era Heracles, fiul lui Zeus si al muritoarei Alenzena. Helios pleca in fiecare dimineata din partea de rasarit a oceanului si ajungea in partea de apus, seara, apoi o pornea din nou la drum, noaptea, pe o corabie, pentru a ajunge la rasarit.
Sub discul lumii, se afla intunecatul taram subpamantean, regatul zeului Hades. Acest regat al mortii era locuit de umbrele pamantenilor decedati. Nu simteau durere sau tristete, insa lumea subpamanteana greco-romana nu arata ca raiul de mai tarziu. Umbrele erau un fel de aparitii cenusii, fara constiinta sau memoria existentei lor pamantesti. Cel mai adanc loc din lumea subpamanteana, Tartarul, era un fel de iad; aici, oamenii care comisesera fapte grave impotriva zeilor si a legilor lor erau aspru pedepsiti pe vecie. Zeii insisi erau nemuritori. Mai mult, erau binecuvantati cu tinerete vesnica. Boala si durerile fizice le erau necunoscute. Se hraneau cu o mancare delicioasa, numita ambrozie, si beau nectar, o bautura divina. Totusi, nu erau imuni la durere si alte neplaceri fizice, deoarece existau multe povesti - despre zei care fusesera raniti (nu foarte grav). Un tratament rapid cu ambrozie ii vindeca, in general, de boli.
Conform viziunii mitologice asupra lumii, zeitele si zeii olimpieni, desi nemuritori, nu erau, aparent, eterni. Cea mai cunoscuta poveste greaca despre creatie ne spune cum zeita-mama Geea sau Gaia, pamantul, a fost creata dintr-un fel de spatiu primordial, numit Haos. Din uniunea ei cu Uranus, zeul cerului, au rezultat doisprezece copii. Acestia erau titanii, zei uriasi, oarecum primitivi. Cel mai tanar, titanul Cronos, si-a detronat tatal si a devenit stapanul universului. Pentru a nu avea aceeasi soarta ca Uranus, el si-a inghitit copiii daruiti de soata lui, Rhea, imediat dupa nastere. Insa Rhea l-a ascuns pe ultimul nascut, Zeus, care mai tarziu 1-a invins pe tatal sau dupa o batalie crancena impotriva titanilor, condusi de Cronos. Asa a aparut lumea care exista in mitologia greaca.
Alaturi de numerosii zei existau multe alte fiinte supranaturale nemuritoare, si anume zeii raurilor, nimfele, satirii, centaurii, gigantii si diferiti monstri. Uneori, erau zei „minori", venerati numai intr-o anumita localitate; alteori erau spirite din natura, legate de un anumit copac, munte, parau etc.
Mai exista o alta categorie importanta de fiinte, al caror statut poate fi situat undeva intre cel al zeilor si cel al muritorilor. Este vorba despre semizei sau eroi. Asa cum o spune si numele lor, aveau un parinte divin si unul muritor. Datorita originii, ei aveau unele puteri supranaturale, cum ar fi forta incredibila - curajul sau tenacitatea. In ciuda acestora, erau muritori, ceea ce adauga, in general, o dimensiune tragica vietii lor.
Acesti semizei sunt personajele principale ale multor mituri celebre. Semizeii importanti, cum ar fi Heracles (Hercule la romani, care in cele din urma a devenit nemuritor), Tezeu, Perseu, Ahile, au fost personajele multor povesti, uneori cu variatii regionale. Suveranii se identificau cu acesti semizei sau pretindeau ca descind din ei si multe cetati se mandreau ca fusesera fondate de un semizeu. Unii eroi nu puteau pretinde ca au origine divina, dar erau protejati de unul sau mai multi zei.
Odiseu, de exemplu, a fost unul dintre cele mai faimoase personaje din mitologia greaca, in ciuda faptului ca era un om „obisnuit". Fara sprijinul constant al zeitei Atena insa, nu ar fi reusit niciodata sa iasa invingator in aventurile sale.