De cand cu baiatul acela, Ionut acum toata presa se axeaza pe cainii maidanezi.
S-au format astfel doua tabere. Cei pentru si cei impotriva. Fiecare cu argumentele sale, fiecare cu contraargumente. Amandoua au dreptate dar nici una nu are. E o adevarata polemica. Ce facem cu ei? Pai ce sa facem? Ii omoram sau ii ducem in adaposturi? Daca ii omoram nu sunt de acord funadatiile speciale care se ocupa, nu stiu sa dau vreun nume, daca ii ducem in adaposturi vedem de fapt ca nu sunt destule locuri si procesul de recuperare este de lunga durata.
Totodata daca ii aducem in adaposturi trebuie hraniti si spalati. Alti bani cheltuiti aiurea.
Parerea mea este urmatoarea. Trebuie omorati cei care sunt intr-o stare deplorabila, cei mari, cei batrani si urati. In primul rand foarte putine persoane vor sa adopte un maidanez in stare critica, urati si mari, majoritatea se axeaza pe pui sau pe caini de statura mica. Cei mari dupa parerea mea oricum nu mai pot fi integrati intr-o familie. Stand ani buni pe strada, in haita si luptandu-se pentru hrana oricata educatie si dresaj i-ar fi oferit nu o sa fie niciodata un caine docil si familist.
Cei mici in schimb sunt mici, inca mai exista speranta pentru ei, inca mai pot fi dresati si iubiti. Dar de fapt nu cainii sunt vinovati in toata afacerea asta si stapanii lor. Foarte multi renunta la ei prin parcuri, campuri sau locuri asemanatoare. Nu este normal. Ai vrut caine, creste-l. Nu-l mai vrei vinde-l, da-l cuiva gratis, du-l intr-o fabrica ca si caine de paza, dar nu-l lasa liber. Ca si caine de paza intotdeauna va fi iubit si hranit. Stiu sigur asta.
Prietenul meu lucreaza intr-o fabrica si au la poarta un caine maidanez. Era pana sa apara scandalul asta. Acum l-au adoptat, l-au legat pe timpul zilei, iar noaptea ii da drumul. Niciodata nu duce lipsa mancarii sau a afectiunii. Numai prietenul meu ii duce saptamanal un pumn de oase si luand in considerare ca sunt aproximativ 200 de angajati mereu va fi satul. Afectiune are din plin, intotdeauna este cineva care sa-l mangaie sau sa-l bage in seama. Exista fel si fel de idei cum putem renunta la un caine daca nu il mai vrem. Tot ce trebuie este putin timp pentru a gasit locul perfect. Atata. Nu este nevoie de bani de nimic. Doar vointa.
Ca si exemplu pot da cainii de la mine din cartier. Va spun sincer ca imi este frica seara sa ies singura din casa. Numarasem intr-o zi 15 maidanezii. Toti de statura medie spre mare, toti batrani, toti rai. Daca la mine rareori latra fiindca ma cunosc, sau cel putin ma cunoasteau, acum dau pe acasa destul de rar, la persoanele cu totul straine latra cu o rautate greu de inchipuit.
Iar in momentul in care hingherii apar sa-i ia, intotdeauna exista cineva care se opune. Colectionarul din cartier. Cel care ii hraneste pe toti 15. Aici bineinteles este vina hingherilor. In loc sa fie moale, ar trebui sa-si faca meseria, munca pentru care este platit si gata. Babe si mosi nebuni sunt peste tot. Unii cu pisicile altii cu cainii.
Ar trebui luata o masura, pe termen lung nu doar pentru a inchide gura populatiei pentru cateva saptamani. Auzisem la televizor candva ca cel mai indicat pentru cainii din adaposturi ar fi mancare care exprima sau care a expirat din supermarketuri.
Total de acord. Oricum multa din ea va fi aruncata, cel putin in teorie, asa ca in loc sa asigure guvernul bani pentru hrana animalelor ar putea pur si simplu sa incheie contracte cu magazinele mari, cu supermarketuri in vederea alimentarii lor.
Ar fi pe folosul amandurora. Dar ceea ce trebuie sa faca ei este sa gandeasca si atat. Unii mai greu, altii deloc. Ar trebui luata o masura, cat mai rapid, o masura umana, nu bataie pana cand animalul isi da sufletul sangerand.