momente bune..

Când moare cineva, cei mai suspecţi sunt cei care spun: să ne amintim acum de momentele bune din viaţa sa (aici începe o anecdotică voit dezinvoltă, infantilă). În privinţa asta, mai degrabă ţăranii şi popoarele primitive aveau dreptate: moartea e un moment de stupefacţie – sau n-o vei percepe deloc. E atât de neverosimilă încât încremeneşti; tăcere discretă sau urlet. Sunt singurele atitudini care îl includ pe cel care a murit, cu tot cu moartea sa; care iau cu adevărat act că i s-a întâmplat asta.

       E tot mai straniu progresul pe care-l ia interdicţia fumatului (mai curând, interdicţia locurilor publice fumătorilor). Asta spune ceva şi despre nivelul de narcisism pe care l-am atins. De câte ori sunt în contact cu o persoană, ea mă poate infecta: îmi poate vinde alimente cu aditivi, îmi poate infesta plămânii mei curaţi. Apoi, enorma invidie a plăcerii celuilalt. Există câteva plăceri – evident plăceri – care-mi sunt inaccesibile pentru că sunt prea riscante: singura soluţie e să le interzic. În sfârşit, fantasmarea unui duşman de substituţie. Eşti într-o clasă înstărită, burghez-boem, profiţi la maximum de neoliberalismul deşănţat, dar vrei în acelaşi timp să pari puţin anticapitalist: vei fi atunci ecologist, împotriva fumătorilor, a industriilor şi alimentelor poluante, şi weekend-urile vei trimite la reciclare recipiente de plastic. E mica ta nişă de protest, care-ţi curăţă puţin conştiinţa printr-o extrateritorializare a clasei, făcându-te să te simţi cald în suflet şi solidar cu umanul.

       Nu vreau să mai citesc cărţile care au contat în viaţa mea. Inevitabil o să le găsesc altfel. Şi nu asta e insuportabil, cât conştiinţa acrelii mele de acum. Nu, prefer să las amintirile unde sunt, în puritatea lor suspectă.

de colorat

A trecut de mult vremea cand coloratul se facea pe o foaie de hartie cu creione cu varfurile rupte  sau tocite de la atata creativitate... Acum patrunderea calculatoarelor in din ce in ce mai multe case a facut ca industria producatoare de carti de colorat sa fie in declin si din ce in ce mai multi parinti sa se orienteze catre jocuri de colorat online.
Aceste jocuri de colorat online pe langa faptul ca sunt mai interactive sunt si mult mai ieftine, majoritatea din ele fiind gratuite. Un alt avantaj este ca  in mediul online apar mereu jocuri noi, cu grafica si intriga imbunatatita care par sa ii atraga mai mult pe cei mici decat vechile carti de colorat. Pe langa faptul ca aceste jocuri ajuta la imbunatatirea coordonarii copiilor, a abilitatilor de a combina culorile, unele jocuri sunt construite asemenea unei povesti.  Totusi pe langa toate aceste avantaje pe care le au aceste jocuri de colorat, exista si unele parti negative. Multi sunt de parere ca accesul copiilor la calculator ar trebui limitat din varii motive, si trebuie sa va spun ca si eu sunt o sustinatoare a acestei idei. Aceste jocuri care sunt foarte atractive nu fac decat sa ingreuneze sarcina noastra de a incerca sa ii tinem cat mai departe de tehnologie. Pe langa dependenta pe care o dezvolta jocurile pe calculator, un alt dezavantaj este lipsa de socializare pe care o implica jucatul acestor jocuri. Daca o carte poate fi colorata de mai multi copii fiecare aducand o nota personala si in acelasi timp dezvoltand-si abilitatile sociale, pe calculator in majoritatea cazurilor acest lucru nu este posibil. Aceasta lipsa de socializare ii face pe copii sa fie mai inchisi si mai egoisti.
Aceste jocuri noi sunt fara indoiala utile , dar parinti ar trebuie sa limiteze cat mai mult accesul celor mici la ele si sa incerce pe cat posibil sa ii indrepte si catre jocurile clasice.

Arkhipov

În 1962, în timpul Crizei rachetelor, un portavion american a lansat bombe de adâncime împotriva unui submarin sovietic descoperit lângă coastele Cubei, pentru a-l forţa să iasă la suprafaţă. Nu ştiau că submarinul era dotat cu arma nucleară. În aceste situaţii prevăzute de procedură, submarinul era autorizat să lanseze racheta nucleară dacă trei dintre ofiţerii din comandă erau de acord. O ceartă s-a iscat între aceştia. Doi dintre ei au fost de acord, unul împotrivă. Astăzi ştim chiar şi numele său: Arkhipov. Până la urmă, cei trei admit să ridice submarinul şi să aştepte ordine de la Moscova.
       Ne putem imagina uşor ce s-ar fi întâmplat după lansarea rachetei; Statele Unite trebuiau să riposteze, războiul nuclear ar fi fost pornit. S-a spus despre Arkhipov: ‘este tipul care a salvat lumea’. S-a încercat chiar un scenariu ecranizat de Hollywood, nu foarte acurat sau convingător.
       Putem merge chiar mai departe imaginându-ne contrafactual, rezonabil, deznodământul cel mai probabil al lucrurilor. În cazul cel mai bun, în care schimbul de rachete ar fi fost moderat de ambele părţi, am fi avut o iarnă nucleară de doi ani. Circa 10% din populaţia lumii ar fi supravieţuit. Cioran ar fi fost considerat filozoful profet al lumii; la acea dată, era singurul dintre gânditori care scria în Occident despre urgenţa catastrofei. Probabil nu m-aş fi născut, după cum nici cititorii nefericiţi ai acestor rânduri. Inventarea internetului ar fi fost amânată cu 50 sau 100 de ani. Comunismul ar fi supravieţuit câteva secole, tensiunea dintre cele două blocuri ar fi fost continuă. Populaţia supravieţuitoare ar fi intrat într-un mixaj total, după marile migraţii construindu-şi aşezările şi noile oraşe pe ţărmul mărilor şi oceanelor, propice climatic agriculturii şi supravieţuirii. Bibliotecile ar fi fost muzee, s-ar fi instalat o profundă neîncredere în spiritul uman. Probabil, la această dată deja, o nouă religie înglobând universalitatea şi-ar fi făcut apariţia.
       S-a numit Arkhipov, Vasili Arkhipov, şi a murit în ’99.
       Pe fereastră, observ că se topeşte încet zăpada.

Noaptea de ieri – dialoguri in vant

Club A mult fum si bere. Bine ca eu am baut vin. Si cola, e drept. Poeticile le-am ratat cu succes. Despre cum Ana n-a stiu ca s-a intalnit cu Razvan si despre ce bine e sa ti se taie filmul. Niste dureri de cap astupate de un algocalmin de la Endre. 10 minute de aer si stropi de ploaie pana acasa. Asta cu umbrela uitata de Ana in mana.

Muzica la cerere. Razvan isi aude vocea intr-un filmulet pe youtube. Mama, ce voce am, nu pot s-o suport! Ai stranutat? Da. Noroc. Moment de panica: stati mai, ca nu mai gasesc foaia. Se vorbeste despre infiintarea Partidului National Literar Roman. Sa mori tu! Cosmin ne spune cea mai smechera intrebare din presa romaneasca. Aia cand il intreaba Eugen Istodor pe Pruteanu: domnule Pruteanu sunteti sau sinteti prost? Andrei vrea sa stie ce-a raspuns Pruteanu. N-am intrebat niciodata ce-a raspuns. N-am fost curios. Smaranda insista sa asculte lasa-ma papa la mare. Aoleu, dar ce copilarie nefericita ai avut tu? Multe cuvinte pe care le inteleg, dar contextul e cu totul si cu totul fara sens. Am impresia ca ma uit la un film intr-o limba straina.

Auzi, da’ voi cum suportati vocea mea? Ne descurcam… Nu vezi ca de fiecare data cand suntem in jurul tau fumam?

Noapte alba de Bucuresti… Imi vine in minte melodia cu n-am noroc, ce sa fac, niciodata soarta nu mi-a zambit… daaaaar, pentru ca sunt aici, mi-e dor de o portocala.

Noni, in lupta cu cancerul

Se spune ca nimic din ceea ce este sanatos nu e asa gustos. Nimic mai adevarat pentru noni ale carui fructe emana un puternic miros de carte alterata atunci cand coapte fiind, sunt culese de bastinasii din zona ecuatoriala. Insa proprietatile curative ale acestei plante sunt incontestabile iar beneficiile imediate si pe termen lung fac din gustul neplacut al fructului de noni doar o mica problema secundata.
Recent, in Tara Soarelui Rasare, adica in Japonia, un grup de oameni de stiinta au luat spre analiza cele mai bine de 5000 de substante active pe care noni le contine. Si astfel a devenit cunoscuta o alta proprietate pe care fructele de noni o au: efectul anticancerigen. Insa nu asa cum v-ati astepta pentru ca celulele canceroase nu mor daca sunt "udate" cu suc de noni. Nu, lucrurile sunt mai complexe si este suficient sa va spun ca damnacantalul, una din substantele din noni blocheaza cresterea celulelor modificate de cancer, oprindu-le cresterea si imprastierea bolii. Acesta este un factor esential in lupta cu cancerul insa efectele noni nu se termina aici.
Daca damnacantalul inhiba cresterea celulelor canceroase, alte substante se fac vinovate de inhibarea dezvoltarii unor noi vase de sange care sa alimenteze tumorile. Deci in loc sa prospere, cancerul se loveste de efectele noni ca de un zid de netrecut care, in combinatie cu medicatia potrivita, poate duce la reducerea drastica a zonelor afectate de aceasta cumplita boala.
In plus, dupa cum poti sa vezi aici, sucul de noni este un excelent tonifiant pentru organism, o alta cerinta pentru bolnavii de cancer al caror corp, datorita tratamentului, tinde sa ajunga sa fie mult mai slabit decat ar fi fost in mod normal.
Si iata cum, cu ajutorul unei singure plante, o intreaga serie de bolnavi poate fi ajutata sa treaca mai usor peste una dintre cele mai crunte boli ale secolului XXI.

Odgrobadogroba (Gravehopping)

Everyone wants to go to Heaven, but no one wants to die first. – Mark “Chopper” Reid

Ieri ne-a invitat Kornel la film. Asa am ajuns in Friedrichshain in Szimpla Kaffeehaus Budapest, un locsor minunat de intim.

Ce am vazut? Odgrobadogroba (Gravehopping), in regia lui Jan Cvitkovic, Slovenia 2005. Si nu mi-a parut rau deloc ca am batut atata drum. Asezata comod pe o veche canapea am savurat din plin umorul atat de laconic al filmului. Intr-o nebunie de imprejurari care mai de care mai tragicomice am urmarit complexul de destine din jurul lui Pero, personajul principal.

Pero isi castiga existenta scriind si sustinand discursuri funerare cu caracter metafizic la inmormantarile dintr-o micuta localitate slovena. Viata sa se deruleaza intre nenumaratele incercari (ingenioase dar nereusite) de sinucidere ale tatalui, in atractia sumbra fata de Renata, dar si intre ciudate episoade de interactiune cu sora lui muta, Ida.

Gravehopping este un film antrenant in spirit balcanic, are o linie de actiune intr-un crescendo pe care il simti in bataile proprii ale inimii. Nu plictiseste deloc, te tine cu zambetul pe buze, are si scene de sex combinate cu petreceri date cu te miri ce ocazie. Jan Cvitkovic portreatizeaza cu o ironie amara viata din Slovenia rurala, unde toata lumea isi doreste sa moara inainte de Pero, pentru ca el sa le poata vorbi la inmormantare. Toate acestea sunt acompaniate de o coloana sonora, care continua sa iti zumzaie in urechi la mult timp dupa ce filmul s-a terminat.

Scena finala este cea care iti da fiori mai mult decat oricare alta din film. Cu o seninatate atat de lucida, Ida isi urmeaza iubitul dincolo de orice granite omenesti. Pacat ca filmul nu se termina cu scena asta. Ar fi fost ideal asa.

Va recomand, daca dati de el pe orice cai mediatice, sa il urmariti. Gravehopping e un film de festival, e special, foarte comic si foarte trist in acelasi timp.

Übersee si weekend

Dureri criminale de cap, o calatorie nesfarsita cu trenul, o Maria in alb cu burtica, poze la malul lacului. Un frig de imi inghetau gandurile. Si o cana de cafea in care mi se citeste viitorul. Saru’mana!

Jumatate de ora de somn, imbracat frumos, plecat la nunta.

Ana: “cum poate tipul ala sa fie combinat cu aia. Nu inteleg”, ne uitam la invitati. George: „vrei sa iti spun ceva frumos? Tu…“ cum sa nu zambesti? Lars: “Entschuldigung, aber du bist doof!”asta pentru ca nu imi aduc tigari din Romania.

Atmosfera ciudata, parinti emotionati, discutii fortate. Anda incantata de jobul meu incerca sa vorbeasca cu mine despre filme pe la 3 dimineatza. Gresit… Un cantecel pentru Florian, care e vrajit de voce (si de decolteu, completeaza Ana).

Fumez tigarile altora, beau cola, dansez un pic. Teoria cuiva despre responsabilitatea casniciei se pierde in vant. Stam pana la spartul targului. E vreo 5 dimineata. Multa cola, deci conduc pe toata lumea spre casa.

La putin inainte de 10 un somnoros mic dejun cu totii. Maria si Daniel, dragutii de ei, ne-au dus la gara. Mi-a fost tare dor de tine. O calda mangaiere pe par. O atingere fina pe burtica. Inca o tigara si am urcat in tren. Schimb de replici cu Lars. Gara rece din München.

Un nou interminabil drum cu trenul spre Berlin. De la Leipzig proaspatul vecin e simpatic si imi zambeste. Il intreb ce asculta. Facem schimb de casti. Ne intretinem pana la Berlin.

Aterizez la fete. Adorm repede pe la 12 noaptea pe un par blond si moale. Dimineata cacao cu lapte, painite cu unt si un croissant cu ciocolata. De vorba cu Leti, gasesc la ea in camera un bilet. Mi-a placut mult. Uite-l:

Dar in aceasta daruire omul se imbata de cel caruia i se daruieste si, uneori, aceasta betie dureaza catva timp, pana vine catastrofa… si cand vine, cand cel caruia te daruiesti surade altcuiva, da, cu acel suras divin care ti-a furat sufletul, ce poti sa mai faci, cum sa-ti iei sufletul inapoi, ce faci cu hotul sau hoata careia putin ii mai pasa de daruirea ta?!