Everyone wants to go to Heaven, but no one wants to die first. – Mark “Chopper” Reid
Ieri ne-a invitat Kornel la film. Asa am ajuns in Friedrichshain in Szimpla Kaffeehaus Budapest, un locsor minunat de intim.
Ce am vazut? Odgrobadogroba (Gravehopping), in regia lui Jan Cvitkovic, Slovenia 2005. Si nu mi-a parut rau deloc ca am batut atata drum. Asezata comod pe o veche canapea am savurat din plin umorul atat de laconic al filmului. Intr-o nebunie de imprejurari care mai de care mai tragicomice am urmarit complexul de destine din jurul lui Pero, personajul principal.
Pero isi castiga existenta scriind si sustinand discursuri funerare cu caracter metafizic la inmormantarile dintr-o micuta localitate slovena. Viata sa se deruleaza intre nenumaratele incercari (ingenioase dar nereusite) de sinucidere ale tatalui, in atractia sumbra fata de Renata, dar si intre ciudate episoade de interactiune cu sora lui muta, Ida.
Gravehopping este un film antrenant in spirit balcanic, are o linie de actiune intr-un crescendo pe care il simti in bataile proprii ale inimii. Nu plictiseste deloc, te tine cu zambetul pe buze, are si scene de sex combinate cu petreceri date cu te miri ce ocazie. Jan Cvitkovic portreatizeaza cu o ironie amara viata din Slovenia rurala, unde toata lumea isi doreste sa moara inainte de Pero, pentru ca el sa le poata vorbi la inmormantare. Toate acestea sunt acompaniate de o coloana sonora, care continua sa iti zumzaie in urechi la mult timp dupa ce filmul s-a terminat.
Scena finala este cea care iti da fiori mai mult decat oricare alta din film. Cu o seninatate atat de lucida, Ida isi urmeaza iubitul dincolo de orice granite omenesti. Pacat ca filmul nu se termina cu scena asta. Ar fi fost ideal asa.
Va recomand, daca dati de el pe orice cai mediatice, sa il urmariti. Gravehopping e un film de festival, e special, foarte comic si foarte trist in acelasi timp.
Ieri ne-a invitat Kornel la film. Asa am ajuns in Friedrichshain in Szimpla Kaffeehaus Budapest, un locsor minunat de intim.
Ce am vazut? Odgrobadogroba (Gravehopping), in regia lui Jan Cvitkovic, Slovenia 2005. Si nu mi-a parut rau deloc ca am batut atata drum. Asezata comod pe o veche canapea am savurat din plin umorul atat de laconic al filmului. Intr-o nebunie de imprejurari care mai de care mai tragicomice am urmarit complexul de destine din jurul lui Pero, personajul principal.
Pero isi castiga existenta scriind si sustinand discursuri funerare cu caracter metafizic la inmormantarile dintr-o micuta localitate slovena. Viata sa se deruleaza intre nenumaratele incercari (ingenioase dar nereusite) de sinucidere ale tatalui, in atractia sumbra fata de Renata, dar si intre ciudate episoade de interactiune cu sora lui muta, Ida.
Gravehopping este un film antrenant in spirit balcanic, are o linie de actiune intr-un crescendo pe care il simti in bataile proprii ale inimii. Nu plictiseste deloc, te tine cu zambetul pe buze, are si scene de sex combinate cu petreceri date cu te miri ce ocazie. Jan Cvitkovic portreatizeaza cu o ironie amara viata din Slovenia rurala, unde toata lumea isi doreste sa moara inainte de Pero, pentru ca el sa le poata vorbi la inmormantare. Toate acestea sunt acompaniate de o coloana sonora, care continua sa iti zumzaie in urechi la mult timp dupa ce filmul s-a terminat.
Scena finala este cea care iti da fiori mai mult decat oricare alta din film. Cu o seninatate atat de lucida, Ida isi urmeaza iubitul dincolo de orice granite omenesti. Pacat ca filmul nu se termina cu scena asta. Ar fi fost ideal asa.
Va recomand, daca dati de el pe orice cai mediatice, sa il urmariti. Gravehopping e un film de festival, e special, foarte comic si foarte trist in acelasi timp.