Spaime

De multe ori ma trezeam noaptea din somn, incomodat de prezenta cuiva nevazut, perceptibil insa prin senzatia de rece, pe care o radia in jur. Il certam (prin vis), cerindu-i sa stea pe un scaun sau jos pe covor, sa-mi lase loc sa-mi intind picioarele, sa pot dormi lejer. Prezenta nici nu voia sa auda, continuind sa ma chinuie si sa prefere locurile care-mi creau disconfort. Intr-o seara, trezit brusc de o zmuncitura puternica, am deschis ochii enervat si am vazut, la capatul patului, o femeie in virsta, cu parul vilvoi, care semana izbitor cu matusa mea, Ana, decedata acum vreo cinci ani. Nu fusese o femeie inimoasa, de care sa-ti aduci aminte. Dimpotriva. Fusese tipul de om care se certa cu toata lumea. Inainte de a muri se certase si cu mine, ne spusesem vorbe grele, cum se intimpla la suparare, iar ea se jurase, pe sufletul ei, ca ma va bintui pina ii voi cere iertare.”. Si se tinuse de cuvint. Cum era prima data cind o vedeam si cum dorisem demult sa-mi indrept greseala de a fi suparat-o pe patul de moarete, i-am cerut sa ma ierte. N-a spus nici da, nici nu, dar din clipa aceea n-am mai vazut-o, nici n-am mai visat-o niciodata…