Viata cu doi copii

Cine a spus ca e greu cu doi copii, a spus un mare adevar. Si imi permit sa mai adaug ceva din punctul meu de vedere. Nu e greu, e foarte greu. Mai ales daca ambii copii sunt acasa. Ale mele, cea mare imediat face 4 ani, merge la gradinita. Cea mica nu are decat 7 luni, asa ca e cu mine toata ziua. Cand sunt amandoua acasa e jale. Nu am timp de nimic. Iar cuvantul mama, rasuna in capul meu din 5 in 5 minute. De la cea mare. Aia  mica, zice deocamdata doar dada, bla bla, si cam atata.

Dimineata cand sunt amandoua acasa, decurge asa: da trezirea fata cea mare, ne spalam frumusel pe fata si ma apuc eu de treaba mea, ea de treaba ei. Eu la bucatarie, ea la joaca. Ii fac micul dejun, si ei si celei mici. Le dau sa manace, dupa care le las in camera si imi vad de treaba. Daca cea mica incepe sa urle din nimic si la fiecare atingere, e clar ca e ora de somn. Asa ca le pun pe amandoua la somn. Cea mica adoarme in 5 secunde, cea mare nu adoarme deloc. Dar macar e liniste si ma bucur de ea .

Dupa ce se trezesc, ne mai jucam putin, apoi urmeaza din nou sa le dau sa manace. Asta daca uneori nu au mancat inainte de somnul de amiaza. Dupa asta, iarasi au program liber, pana seara. Dupa cina, le fac baie si le pun la somn. Sincera sa fiu asta e momentul preferat al zilei. De ce? Fiindca am si eu parte de liniste… Stiu ca suna bizar, dar pot asculta linistea. Niciodata nu credeam ca voi zice asta.

Cu toate astea insa, le iubesc, si nu regret nimic din viata mea, de cand sunt ele in familia noastra. Sunt minunate. Daca ar mai fi dupa mine probabil as mai face vreo 2!