Gândirea pozitivă, energii pozitive sau negative, optimism, misticism, etc. Uitându-mă la tv in seara asta ca de obicei la Sinteza Zilei pe A3 unde se dicută tragedia prăbuşirii avionului presidenţial polonez aud subiecte interesante despre „ De ce a permis Dumnezeu o aşa tragedie”. Mă rog, discuţiile continuă pe această temă a fatidicului, a credinţei.
Auzind de foarte multe ori la tv discuţii despre paranormal şi parapsiholigie mi-am adus aminte de Rudolf Steiner si cărţile lui. (Editura UNIVERS ENCICLOPEDIC)
O adevarată operă ce tratează subiecte complexe incepănd de la analiza simplă sufletului, a eu-ului, sine-lui, conştiinţei şi conştienţei ajungând până la dezbaterea Evangheliei dupa Ioan sau Misterul de pe Golgota .
Rudolf Steiner (1861-1925) pune bazele Antroposofiei care aşa după cum chiar el incearcă să o definească ca studierea absolutului spune :
„Oricărei realităţi materiale din Univers ii corespunde ceva spiritual şi orice realitate spirituală din Univers primeşte la un moment dat expresie in lumea materială”
Un „filosof” modern ce are darul de a scrie astfel incat da fiori chiar şi celui mai sceptic eretic, cărţile lui au darul de a te ţine prins intr-o stare de vigilenţă profundă trezindu-ţi dorinţa de cunoaştere cu fiecare pagina.
Va recomand din tot sufletul „Atroposofia”, carte pe care am citit-o de câteva ori şi pe care cu siguranţă am să o mai citesc. O carte in care cititorul este prins incă din primele pagini de intrebări fundamentale despre modul de apariţie a gândului, mecanismul de exprimare prin cuvinte, prin gesturi. Treptat autorul ne duce către lucruri mai putin cunoscute privind natura fiinţei umane atât bilogic cât şi spiritual prin punerea in temă subiectelor legata de „eu”, „sine”, „energii”, „corpul eteric”, etc.
Aceasta imbinare bine structurata intre simplitatea omului ca fiinţă biologică şi complexitatea necunoscutului esoteric fac din această carte o lectură plăcută ce cu siguranţă va trezi in fiecare un strop de dorinţă de a cunoaşte mai mult despre acest gen de literatură.