Vazutul

La cei saizecisi cinci de ani ai mei nu mi-au mai ramas prea multe optiuni. Trebuie sa ma multumesc cu putin, sa umblu creanga, sa vad lucruri si oameni noi ( de pe alte meleaguri, desigur!). Pina mai ieri mergeam cu „facutul, de-o vreme incoace merg doar cu „privitul.”! String ban peste ban ( ca Hgi Tudose! ) pina se face de-o excursie, de vreo cumparatura insolita ( vazuta pe la televizor!) sau de vreo aniversare. Aceste mici placeri ma bucura din cale afara, creindu-mi sentimentul ca inca mai sint util. De la o anumita virsta iti face bine sa te amagesti, gindurile ramin vesnic tinere si nu fac discriminari. Am vazut aprope toata Europa, o parte din America, numai in Australia si Asia Mica n-am fost. Contrar ideilor mele preconcepute ( si nu numai ale mele! ), oamenii sint la fel peste tot. Exista un ritm al vietii mai asezat acolo, oamenii nu se consuma atit de tare ca aici, par mai rationali, mai acatarea, chiar mi-au placut. Amabilitatea este la ea acasa, compasiunea si larghetea sufleteasca, la fel ( tiganii nu umbla prin lume degeaba!). Nefericirea este ca aceste lucruri vin prea tirziu, nu mai e timp sa le analizezi, sa le pui in practica. Ramiii doar cu regretul de a fi trait degeaba, inchistat, legat de un loc ( nepotrivit!), impacat cu viata pe care o duci si pe care o crezi unica.