Pana la 4 ani am locuit in Harsova, o localitate de pe malul Dunarii. Primul lucru pe care mi-l amintesc legat de bunicul meu este un copac pe care m-a invatat sa-l desenez pentru gradinita. Ma uitam la mainile lui si la felul uimitor in care face un copac sa semene atat de bine cu un copac. Era un copac special cu crengi multe, subtiri si lungi, cu trunchi cu scorbura si radacini cum deseneaza un pictor, nu un copil.
A doua zi, am desenat cel mai frumos copac din grupa si-am impresionat-o pe educatoare. Bunicul ma scotea la plimbare in fiecare zi prin Harsova iar, de cele mai multe ori, urcam pe canarale - un fel de dealuri mici, stancoase, de unde vedeai Dunarea si toata Harsova. Totul parea imens si magic. Cand coboram, ne opream la fantana din centru. Era o fantana arteziana cu niste pesti superbi sculptati in bronz. Bunicul ma plimba pe marginea de piatra a fantanii si, cand era secata, ma punea pe pestii aia mari de bronz. Cand ne intorceam acasa de la fantana se oprea si-mi cumpara niste sabiute de plastic de infipt in aperitive.
Toata lumea il respecta pe bunicul si-i spunea: Domnul Ungureanu. Era inalt si zvelt, cu pielea inchisa la culoare si parul negru dat cu briantina si pieptanat pe spate à la Valentino. Se imbraca foarte elegant, in costum si, uneori, intr-o geaca sport, gen safari, bej. Mergea incet si uneori se oprea „sa rasufle". Ma tinea de mana si, cand se intalnea cu lumea, se oprea si le vorbea despre mine. Nu stiam cat de batran era bunicul, dar imi parea ca traise foarte mult. Acum stiu ce varsta avea atunci si nu era atat de batran. Uneori, se oprea in fata blocului si o striga jucaus pe bunica (pe care o chema Catinca). O striga Gina. Bunicul fusese sef la IAS. Desi se pensionase, fostii colegi ii aduceau portbagaje de alimente si uneori saci cu seminte. Bunicului ii placea sa sparga seminte; de fapt, toata lumea din Harsova spargea seminte. Pentru mine cerea sa i se aduca palarii de floarea soarelui. imi placea cum miros in spate, la coada, si ma incanta sa vad cum cresc semintele una langa alta, fiecare in casuta ei. tin minte ca imi zicea: Maine iti aduc o „PaLaRIE“. Simteam ca bunicul nu are niciun secret fata de mine pentru ca ma punea sa tin secrete pe care le stiam numai noi. imi arata ghidus biletele de la loto sau de la pariurile sportive si imi zicea sa nu-i zic bunicii.
Ii luceau ochii cand imi zicea asta si noi doi aveam un… deal. Cand ne-am mutat in Eforie, bunicul venea doar in vacante pe la noi. Ma intreba mereu ce sa-mi aduca. Odata i-am spus ca vreau sa am nestemate intr-o punguta de catifea. in vacanta urmatoare bunicul mi-a adus, intr-o punga de plastic, bijuteriile bunicii. Toate. M-am uitat la punga si nu mi-a venit sa cred: adusese inclusiv doua inele de aur care aveau niste pietre care nu pareau doar sticla. Pe alea le-am rezolvat primele. Am luat un cutit si le-am indoit gherutele de metal care tineau piatra in montura. Primul a fost un rubin, iar celelalte doua - smaralde. Rubinul l-am pus sub limba cum citisem ca ascunsese cineva o piatra pretioasa intr-o poveste. Din greseala l-am inghitit. N-am spus nimanui de frica sa nu ma duc la spital. Cu smaraldele nu mai stiu ce-am facut. stiu doar ca bunicul a platit pentru cadoul pe care mi l-a facut: bunica n-a mai vorbit cu el 3 luni. imi amintesc discutiile din casa in care bunicul nu zicea nimic, nu se apara, iar eu stiam ca bunicul in sinea lui nu regreta.
Serile stateam cu bunicul in pat cu o mana de-a lui sub obraz si imi spunea poezii. ii placea mult imparat si Proletar dar mie nu imi placea titlul asta si stiam ca nu prea are ce sa ma intereseze. Suna asa... pentru adulti. imi recita si EL-Zorab si Mama lui stefan cel Mare. ii mai placea si La mormantul lui Aron Pumnul si Penes Curcanu' . Cand am intrat in clasa I bunicul mi-a adus o carte. Mi-a vorbit mult despre ea. Se numea Alexandria si Esopia, am citit-o pe toata asa cum i-am promis si m-am indragostit de cartea aia. Bunicul vroia sa ma vada gimnasta sau artista si, deseori, imi spunea ca vrea sa ma vada la bratul unui baiat inalt, brunet, frumos ca el. Scotea din portofel o poza de-a lui din tinerete si zicea: „Vezi ce baiat frumos eram?“ Era foarte mandru de poza aia si, intr-o zi, mi-a dat o dedicatie cu o carioca rosie pe spatele ei. Bunicutul meu iubea animalele. Aveam, la un moment dat, o pisica, bunicul o mangaia cu mult drag, iar pisica statea culcata numai pe pieptul lui.
Odata mi-a zis o poezie din care retin 2 cuvinte: „motanime, motanime“.
Cred ca era ceva tot din Eminescu. Bunicul a murit de insuficienta respiratorie cand eu aveam 13 ani. Dupa o vreme m-am uitat in borseta lui care ramasese pe sifonier, careia el ii spunea „bugelar“. I-am gasit chitantele de la pariurile sportive, actele, portofelul si, impachetate bine, niste desene pe care le facusem cu ani in urma, prin clasa I. Erau niste coli date cu vata imbibata in cerneala pe care eu, desenasem cu o carioca cu pic- care albea cerneala - o casa cu horn fumegand si fulgi de zapada. Carioca aia doar albea cerneala inchisa si mie imi iesise un superb peisaj de iarna. Le desenasem candva, cand bunicul era la noi, intr-o vacanta.