Speranta

De cind ma stiu privesc viata cu un optimism pe care nu reusesc sa mi-l explic. Nici loviturile cele mai cumplite ale vietii nu au vreun efect asupra optimismului meu bolnavicios. Cred mereu ca fara necazuri viata n-ar mai fi ce este, ar fi ca o pictura neutra, plata, fara contrast. La fel ar fi si vremea frumoasa fara ploi sau dragoste fara certuri sau impacari. Nici anul n-ar fi atit de special fara anotimpuri. Acum este vara, dar am trecut print-o primavara de vis si printr-o iarna cum n-am mai vazut, fara sa mai vorbim de toamna ruginie cu struguri si fructe zemoase, cu un parfum ceresc. Nu mai vorbesc de florile gingase, frumos colorate ( mirosind in fel si chip!), ofilite printre cioburi de tristete, ca niste Juliete. Gindul ca o femeie isi poate pune capat vietii din dragoste ma tulbura. Imi intuneca mintea. Il gasesc de neinteles. Iti trebuie multa nebunie si mult curaj sa faci asta. Sa mori sau sa traiesti ( fiindca e acelasi lucru! ) sau sa fii etern optimist ( ca mine!)